şi nu uita. esti unic. la fel ca ceilalţi

Autobuzul era plin iar eu abia strecurându-mă prin viermuiala umană m-am scurs pe un scaun eliberat sub ochii mei şi cu nasul lipit de pântecele unei tinere rotunde am auzit o voce care se tânguia lamentabil…”să vă ajute dumnezeu, sunt amărât, daţi un ban de mâncare, săru’ mâna…” şi capete curioase s-au intors spre locul de unde venea vocea, fiecare zărind bărbat fără vârstă, slab, cu faţa ciupită de vărsat, cu părul vâlvoi şi plin de jeg, îmbrăcat într-o geacă puturoasă din fâş ce se târa printre oamenii iritaţi, în încercarea de a ajunge la ultima uşă, unde stăteam eu şi pe onoarea mea, am regretat faptul că m-am aşezat acolo deoarece puţea aşa de rău încât mi-a întors maţele pe dos (mirosea a urină, a jeg şi a băutură) iar când a dat să coboare m-am simţit izbăvit, însă m-am înşelat deoarece tipul s-a oprit pe scara de acces lângă un beţiv cu care s-a luat la harţă, deoarece beţivul s-a pornit a-l înjura pe amărât, „fir-ai al dracu’, futu-ţi gura mă-tii de bou”, iar creatura a dat să zică ceva dar a tăcut speriat când beţivanul s-a apucat să ne înjure şi pe noi călătorii, „să vă ia dracu’, nu-i daţi bani ,nu, futu-vă’n cur şi pe voi, ‘r-aţi ai dracu’ de prăpădiţi”, iar eu mă întrebam ce o avea cu noi însă am aflat repejor (după ce au coborât amândoi), din gura unui cetăţean în vârstă cu o mutră de viezure ce pronunţa ş-ul, s-ul, ci-ul şi ce-ul şuierate ca un şarpe, cetăţean care părea să ştie totul pentru că a zis: „ăsta bătrân e tac-su’ şi beţivu’ l-a trimis la produs să aibă bani de băutură”, dar „de unde ştii matale?”, a întors capul un altul, iar primul şi-a argumentat cele zise spunând că „eu îi cunosc pe amândoi, nu e prima oară când circul cu autobuzu’ ăsta , da’ vă spun tot eu dom’le că  părinţii e de vină nu copiii, cum îi creşti aşa îi ai” şi celălalt i-a dat dreptate înclinând din cap, atunci când a spus  „aşa e domnu’ , că copiii ia de la părinţi tot şi ce e bun şi ce e rău…”, dar brusc „nu, nu, ăştia ia doar ce e rău, da’ uitaţi-vă la mine domnu’ că am ştiut să-i educ că dacă nu-i educam cum trebuie acu’ eram prăpădit rău” şi cu aceste cuvinte a captat atenţia şi curiozitatea celuilalt care s-a apucat să îl laude fără să îl cunoască caînd a zis „dumneata eşti om serios se vede, ştii cum să-i educi” iar şarpele văzându-se lăudat a continuat cu „eu nu i-am lăsat să-şi facă de cap, le-am spus de mici că ce-mi place mie îţi place şi ţie, ce mănânc eu mănânci şi tu, nuuuu… nu le-am dat mână liberă să mi se urce în cap, eu am fost stăpân”, iar la final părintele-dictator a fost aplaudat cu frenezie, „bravo dom’le, dacă îi laşi aşa de capul lor nepuşi la punct…”, şi celălalt i-a luat vorba din gură, „…păi sigur, nici nu m-am dat înapoi să-i altoiesc, da’ acu’ zice săru’ mâna când s-a făcut mari”, iar celălalt avid după detalii l-a întrebat cât de des îşi vede copiii, ”ăăă… păi îi văd rar nu prea trec pe la mine , că vezi dumneata nu prea au timp”, care va să zică aşa de mult îl iubesc pe tac’su’ după atâta dăruire paternă şi sacrificii, şi cei doi cetăţeni au mai stat de palavre încă vreo trei staţii, eu la a patra am coborât, izbăvit de mirosul infect şi de discuţia puturoasă am tras aer în piept, după care am tuşit din pricina poluării şi cu ochii înecaţi de fum m-am pierdut prin mulţimea topită.